BANATICA 29 – I 2019 M UZE U L B A N ATU LU I M O NTA N REŞIŢA B A N AT I C A 29 I I Arh eo lo g i e Editura MEGA | Cluj-Napoca | 2019 FONDATOR Acad. CONSTANTIN DAICOVICIU COLEGIUL DE REDACŢIE/ EDITORIAL BOARD FLAVIUS PETRU BOZU (manager), LIGIA BOLDEA (secretar de redacţie/ editorial secretary), ADRIAN MAGINA (secretar de redacţie/ editorial secretary), LIVIA MAGINA, VASILE RĂMNEANŢU, ANA HAMAT CONSILIUL ŞTIINŢIFIC/ SCIENTIFIC BOARD RADU ARDEVAN (Cluj-Napoca), IONEL CÂNDEA (Brăila), OVIDIU CRISTEA (București), COSTIN FENEȘAN (București), RUDOLF GRÄF (Cluj-Napoca), HARALD HEPPNER (Graz), ISTVÁN PETROVICS (Szeged), IOAN AUREL POP (Cluj-Napoca), MARTYN RADY (Londra), VICTOR SPINEI (Iaşi) Banatica are calificativul ERIH PLUS (European Reference Index for Humanities)/ Banatica is ranked ERIH PLUS (European Reference Index for Humanities). Banatica este indexată în baza de date EBSCO (Historical Abstracts with Full Text) / Banatica is indexed in the EBSCO database (Historical Abstracts with Full Text). Articole din această revistă sunt indexate în „Regesta Imperii” / Articles appearing in this journal are abstracted in „Regesta Imperii”. Toate materialele trimise spre publicare trec prin procesul de peer-review / All papers submitted for publication go trough the peer-review process. ISSN 1222-0612 BANATICA Orice corespondenţă se va adresa / Any mail will be sent to the following address: MUZEUL BANATULUI MONTAN 320151 REŞIŢA, B-dul Republicii nr. 10, ROMÂNIA E-mail: office@muzeulbanatuluimontan.ro; lboldea.ist27@gmail.com; adimagina@gmail.com http: www.muzeulbanatuluimontan.ro tel. 0355/401219; fax. 0355/401220 Editura MEGA | www.edituramega.ro e-mail: mega@edituramega.ro CUPRINS • CONTENTS • INHALT • SOMMAIRE Muzeul la ceas aniversar ~ 60 de ani de activitate muzeală la Reșița ~ ................................... 9 STUDII, RAPOARTE DE CERCETARE, NOTE ARHEOLOGICE Ana-Maria Păpureanu, Sabin Adrian Luca, Cristian Titus Florescu Un instrument muzical realizat dintr-o valvă fosilă aparținând familiei Ostreidae (Rafinesque, 1815) Tărtăria-Gura Luncii campania 2018, Transilvania, România ........ 17 A musical instrument made from a fossil valve belonging to the family Ostreidae (Rafinesque, 1815) Tărtăria-Gura Luncii 2018 campaign, Transylvania, Romania ....... 38 Constantin Adrian Boia Cercetări arheologice referitoare la neoliticul timpuriu (Starčevo–Criș) realizate cu ocazia construirii Hidrocentralei de la Porțile de Fier. Istoricul cercetărilor din județul Caraș-Severin.............................................................................................................. 55 Archaeological research relating to early neolithic (Starčevo–Criș) made during the construction of the Hydropower station from Porțile de Fier. Research history in Caraș-Severin county ............................................................................................................... 61 Marius Gheorghe Barbu, Ioan Alexandru Bărbat, Gică Băeștean, Ioana Lucia Barbu, Mihaela-Maria Barbu, Costin-Daniel Țuțuianu, Antoniu Tudor Marc, Angelica Bălos, Andrei Gonciar, Alexander Brown Raport preliminar privind cercetările arheologice de la Rapoltu Mare-La Vie, campania 2017 ......................................................................................................................... 67 Preliminary report regarding the archaeological researches from Rapoltu Mare-La Vie, 2017 campaign.................................................................................................................. 81 Georgeta El Susi Date asupra resturilor de faună din așezarea celtică (La Tène B2-C) de la Giarmata, județul Timiș ............................................................................................................................ 95 Data about the faunal remains from a celtic site (La Tène B2-C) at Giarmata, Timiș county ...................................................................................................................................... 104 Milica Tapavički-Ilić, Andrei Georgescu Späteisenzeitliche Fibeln aus der Imre Pongrácz sammlung ........................................... 123 Fibule aparținând epocii târzii a fierului provenite din colecția lui Imre Pongrácz ........ 144 Emil Jęczmienowski A non-destructive survey of the roman auxiliary fort and vicus in Pojejena (CarașSeverin county, Romania) – a preliminary report ............................................................ 145 Investigațiile cu metode non-intruzive ale castrului roman de la Pojejena (CarașSeverin) – raport preliminar ................................................................................................. 152 Dan Dana Deux diplômes militaires fragmentaires du territoire de Drobeta ................................ 159 Două diplome militare fragmentare din teritoriul Drobetei .............................................. 168 Călin Timoc, Emil Jęczmienowski Noi cărămizi ștampilate descoperite în latura estică a castrului roman de la Pojejena (jud. Caraș Severin) ............................................................................................................... 169 New stamped bricks found on the eastern side of the Roman Fort from Pojejena (Caraș Severin county) .......................................................................................................... 177 Simona Regep Un opaiț glazurat de la Tibiscum ......................................................................................... 179 A glazed rushlight from Tibiscum......................................................................................... 183 Ana Cristina Hamat Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană ................................................................................................................................... 187 About earrings in a chandelier form or earrings with pendants and stone case from Roman Dacia ....................................................................................... 202 Mariana Balaci Despre populația de la Romula............................................................................................ 207 On Romula population .......................................................................................................... 212 Atalia Onițiu Viaţa spirituală din Banatul roman în perioada secolelor II-III p.Chr .......................... 215 Spiritual life in the Roman Banat, in the 2nd–3rd centuries A.D. ....................................... 244 Călin Cosma Considerații privind prezența cerceilor și a mărgelelor în morminte de bărbați din cimitirele avare din Transilvania ......................................................................................... 247 Considerations on the presence of earrings and beads in the graves of men from the avar cemeteries in Transylvania............................................................................................ 270 Oana Toda, Ünige Bencze Lay or monastic? The medieval landscape and property disputes over Tiburcztelke (Chinteni, Cluj county)......................................................................................................... 275 Secular sau monastic? Peisajul medieval și disputele asupra dreptului de proprietate al moșiei Tiburcztelke (Chinteni, județul Cluj) .................................................................. 311 István Pánya Possibilities and methods for the reconstruction of the settlement structure of medieval Bodrog county ...................................................................................................... 321 Posibilități și metode de reconstituire a structurii așezărilor în comitatul medieval Bodrog ..................................................................................................................................... 352 ABREVIERI BIBLIOGRAFICE ............................................................................................... 359 NORME DE TEHNOREDACTARE....................................................................................... 365 EDITORIAL GUIDE ................................................................................................................. 369 MUZEUL LA CEAS ANIVERSAR ~ 60 de ani de activitate muzeală la Reșița ~ Volum dedicat aniversării a 60 de ani de activitate muzeală la Reșița ~ This volume is dedicated to the 60th anniversary of the Museum of Highland Banat in Reșița Primele inițiative de constituire a unei instituții muzeale în centrul industrial al Reșiței s-au manifestat la începutul anului 1957, ele fiind formulate de societatea civilă locală și de lucrătorii uzinelor reșițene, în ideea organizării unui muzeu tehnic al Reșiței. Rezultatele acestor acțiuni conjugate s-au materializat prin constituirea în cadrul Combinatului Metalurgic Reșița a „Comisiei pentru înființarea muzeului”, formată din 27 de reprezentanți ai acestei mari unități industriale, avându-l ca președinte pe inginerul Gheorghe Ilin. Această comisie a început, pe de-o parte, să identifice și să colecteze documente și piese industriale cu valoare istorică, pe de altă parte, să colaboreze cu oamenii de cultură reșițeni, precum și cu o serie de colecționari din oraș dispuși să contribuie la B A N AT I C A , 2 9 | 2 0 1 9 10 | Muzeul la ceas aniversar alcătuirea unui muzeu local. Ca urmare a acestor demersuri, în toamna anului 1959 Sfatul Popular din Reșița a hotărât înființarea unui muzeu de istorie locală, prilej cu care s-a constituit „Comitetul de organizare al muzeului orășenesc Reșița” condus de profesorul de istorie Octavian Răuț, cel care avea să devină și primul director al muzeului (1959–1965). Inaugurarea sediului primei instituții muzeale de istorie din Reșița, localizat pe str. 6 Martie, nr. 27, la parterul fostului Sfat popular raional, s-a produs în ziua de 23 decembrie 1959. Cu acest prilej, prima expoziție organizată prezenta o serie de piese arheologice, precum și obiecte legate de începuturile și dezvoltarea uzinelor reșițene, toate acestea provenind de la cei peste 50 de colecționari amatori care au contribuit prin donațiile lor la piatra de temelie a patrimoniului muzeului reșițean. În următorii doi ani, preocupările de sporire a patrimoniului muzeal au continuat, atât prin achiziții de piese, cât mai ales prin demararea unui program propriu de cercetare arheologică a zonei, sprijinit de specialiștii Muzeului regional al Banatului din Timișoara. Astfel, s-a ajuns la creșterea semnificativă a patrimoniului istoric și arheologic (6000 de piese), fapt ce a atras după sine atât nevoia de recunoaștere oficială a muzeului, cât și de atribuire a unui nou sediu. În consecință, la începtului anului 1962 muzeului i-a fost repartizat imobilul de pe str. 7 Noiembrie, nr. 50, dotat cu subsol, parter și etaj, ce a fost inaugurat în 11 martie 1962. Patru zile mai târziu, în 15 martie 1962, prin adresa nr. 48322/1962 a Ministerului Învățământului și Culturii, Muzeul orașului Reșița a dobândit aprobarea oficială de funcționare, ca instituție de categoria II b. Având de acum un statut juridic bine determinat și un sediu cu potențial corespunzător nivelului dezvoltării patrimoniului în etapa respectivă, activitatea muzeului a putut fi reorganizată și așezată pe baze riguros științifice. Astfel, anii 1962–1964 au fost o perioadă în care s-au demarat o serie de investigații de teren și s-au organizat primele săpături arheologice sistematice de-a lungul Văii Bârzavei (la Berzovia, Ramna, Bocșa Română, Zorlențul Mare, Surduc, Greoni), teritoriu aflat în arealul de cercetare al orașului Reșița. În același timp, noua direcțiune a muzeului, deținută între anii 1965–1967 de către istoricul Volker Wollmann, a efectuat în zonă (la Doman, Lupac, Dognecea, Ocna de Fier, Bocșa, Anina, Oravița) cercetări care vizau domeniul istoriei tehnice a mineritului și metalurgiei, care au adus un important patrimoniu industrial instituţiei (hărți și planuri miniere, unelte și accesorii de minerit), ce au oferit suportul organizării unor expoziţii temporare cu privire la istoria secolelelor XVIII-XIX în Banatul Montan. Sporirea considerabilă a patrimoniului instituției a atras după sine și nevoia unei evidențe riguroase, alcătuite pe baze științifice, astfel că în acești ani s-a inițiat cel dintâi Registru general de inventar al Muzeului Orășenesc Reșiţa. Reorganizarea administrativă pe județe a României din anul 1968 a oferit Muzeul la ceas aniversar | 11 muzeului reșițean oportunitatea de a-și modifica statutul pornind de la toate acumulările cantitative și calitative din ultimul deceniu. În consecință, Muzeul Orășenesc Reșița a devenit Muzeul de Istorie al județului Caraș-Severin, o denumire standard pentru acea vreme. S-a constituit astfel o instituție care derula activitatea de cercetare și conservare a patrimoniului cultural pentru un spațiu geografic și administrativ de circa 9.000 km2, sub o nouă conducere, asigurată de istoricul Ilie Uzum (1968–1990). În noul context, tânărul colectiv științific în formare, sprijinit de o serie de colaboratori externi provenind din marile centre universitare și de cercetare din Cluj-Napoca, Timișoara sau București, a demarat un program de cercetare istorico-arheologică de largă perspectivă, menit să valorifice patrimoniul cultural din sud-vestul României. Punerea în practică a acestui program a atras după sine și nevoia realizării unei publicații proprii de specialitate, care să disemineze în mediul științific național rezultatele cercetărilor arheologice și istorice efectuate de specialiștii muzeului, precum și de colaboratorii externi ai acestuia. Astfel, în 1971 a fost inaugurată și activitatea editorială a muzeului odată cu apariția primului număr al revistei Banatica, publicație științifică editată din doi în doi ani, ce a reunit la începuturile sale materiale și studii referitoare la arheologia și istoria județului CarașSeverin. Extinderea sferei activității de cercetare a instituției reșițene a fost dublată în permanență de o amplificare la nivelul întregului județ a activității cultural-educative și expoziționale. În consecință, Muzeul județean de istorie a sprijinit înființarea unor secții externe, dar și a expozițiilor permanente reprezentative pentru anumite zone ale județului sau pentru un anumit domeniu de activitate. Astfel, în 1969 a fost creat la Gornea (com. Sichevița) primul muzeu sătesc al județului. Cu sprijinul și participarea directă a specialiștilor muzeului, în anii următori au fost înființate mai multe unități muzeale: Expoziția permanentă de istorie a stațiunii Băile Herculane (1971), Expoziția permanentă de istoria culturii în sediul Teatrului Vechi din Oravița (1969), Expoziția permanentă de istorie a mineritului carbonifer din Anina (1976) și Expoziția permanentă a dezvoltării istorice pe teritoriul Clisurii, la Moldova Nouă (1977). Acumularea cantitativă a unui patrimoniu material tot mai bogat a determinat autoritățile județene să repartizez, în 1972, un sediu mai încăpător muzeului, în clădirea de pe strada 7 Noiembrie, nr. 8, ce aparținuse înainte Primăriei Reșița. Noul sediu, complet renovat, reamenajat și dotat cu instalațiile și unitățile de mobilier necesare a permis organizarea, în același an, a unei consistente expoziții permanente, bazată exclusiv pe obiecte și materiale rezultate din propriile cercetări și achiziții. Această expoziție a prezentat, pe de-o parte, evoluția societății omenești în spațiul județului Caraș-Severin din paleolitic și până în contemporaneitate; pe de-altă parte, printr-un mare număr de documente 12 | Muzeul la ceas aniversar originale și materiale tridimensionale, o altă parte a expoziției ilustra dezvoltarea mineritului în zonă. Din păcate, în 1976 începe o perioadă de aproape 10 ani de peregrinări ale instituției reșițene, ce a afectat în primul rând continuitatea activității expoziționale. Astfel, împrejurări determinate de extinderea uzinelor au făcut ca sediul muzeului să fie mutat într-un imobil impropriu de pe str. Văliugului, nr. 103, unde întregul patrimoniu a fost depozitat, fără posibilitate de expunere. După patru ani, în 1980, numeroasele colecții constituite între timp au revenit, împreună cu tot personalul muzeului, în sediul inițial de pe str. 6 Martie, nr. 27, fără ca acest lucru să însemne și o reluare a activității expoziționale. În schimb, în toți acești ani muzeul nu a încetat să desfășoare o susținută activitate de cercetare științifică, de evidență a bunurilor culturale, a monumentelor istorice și de arhitectură sau a rezervațiilor și monumentelor naturale existente pe tot teritoriul județului. În plan expozițional s-a încercat să se compenseze lipsa expoziției permanente prin organizarea a zeci de expoziții tematice, temporare sau itinerante. Periplul patrimoniului muzeal și al personalului instituției s-a încheiat în decembrie 1987, odată cu ocuparea clădirii special construite și destinate activității muzeistice din b-dul Republicii, nr. 10, unde se află și astăzi. Creație a arhitectului Șerban Antonescu, noul sediu a fost inspirat de modelul muzeului Guggenheim din New York. Ocupând un spațiu de 2500 m2, clădirea actuală se ridică pe 7 nivele: subsolul – destinat depozitelor și laboratorului de restaurare; spațiul expozițional extins pe 6 nivele; și un corp de birouri pe două nivele, unde se desfășoară activitatea personalului de specialitate și auxiliar al instituției. Dotările pentru laboratoare, amenajările interioare și o parte din mobilier s-au făcut treptat, între anii 1991–1999. Începând cu anul 1997, printr-o hotărâre a Consiliului județean Caraș-Severin, denumirea standard a muzeului a fost modificată în aceea de Muzeul Banatului Montan, titulatură sub care instituția funcționează și astăzi. Din anul 1990 și până în martie 2018 direcțiunea muzeului a fost deținută de Dumitru Țeicu, pentru ca din vara lui 2018 conducerea muzeului să îi revină lui Flavius Petru Bozu. Noile condiții au permis reactivarea funcției expoziționale a muzeului, astfel încât în anii 1999–2001 a fost organizată expoziția permanentă pe trei paliere: Preistoria în Banatul Montan, Civilizația daco-romană în Banatul Montan și Evul Mediu în Banatul Montan. Ulterior, în 2016, cu prilejul a 245 de ani de industrializare în Banat, a fost vernisată noua expoziție permanentă a muzeului – Banatul Montan în secolele XVIII-XX – reflectând istoria mineritului, a metalurgiei, a construcției de mașini și a vieții sociale din Banatul montan în perioada respectivă. Se adaugă acesteia și Sala Stendl – un spațiu de expunere dedicat artiștilor plastici Ioan și Teodora Stendl, rezultat în urma donației în Muzeul la ceas aniversar | 13 anul 2007 a 20 de lucrări plastice și de tapiserie. Pe de altă parte, muzeul a găzduit, în spațiile destinate expunerilor temporare, numeroase expoziții din țară și străinătate (Germania, Franța, Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Croația, Ucraina sau Mexic). La fel de importantă a fost organizarea de către muzeu a unor expoziții în Germania, la Düsseldorf și Sindelfingen (în colaborare cu Asociația șvabilor bănățeni din München), precum și participarea unor piese din colecțiile de arheologie sau istoria mineritului la expoziții internaționale de mare amploare din Elveția, SUA, China sau Belgia în anii 2008, 2009, 2014 și 2019. Activitatea editorială a muzeului a fost o altă modalitate de valorificare a cercetărilor arheologice, istorice, sociologice sau etnografice desfășurate în muzeu și nu numai, ce au vizat spațiul istorico-geografic și cultural al Banatului Montan. Sub egida muzeului reșițean au văzut lumina tiparului peste 100 de volume reprezentând cercetări de autor, teze de doctorat, restituiri istoriografice, surse documentare, precum și o serie de cataloage de colecții. În paralel, revista muzeului – Banatica și-a lărgit, după anul 1990, spectrul tematicii și al colaborărilor interne și externe, publicând materiale atât în limba română, cât și în limbi de circulație internațională. Astfel, în decursul anilor, au publicat în paginile sale cercetători și istorici din Germania, Austria, Franța, Marea Britanie, SUA, Polonia, Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Croația, Rusia sau Kazahstan. Din anul 2008 Banatica apare anual, ajungând astăzi la cel de-al 29-lea număr. De asemenea, revista este cuprinsă în BDI ErihPlus (din 2007) și EBSCO (din 2012). Colegiul de redacție DESPRE CERCEII DE TIP CANDELABRU SAU CERCEI CU PANDANTIVE ȘI CASETĂ, ÎN DACIA ROMANĂ Ana Cristina Hamat* Cuvinte cheie: Dacia Romană, bijuterii, cerceii, lux, sec. II-III Keywords: Roman Dacia, jewelry, earrings, luxury, IInd-IIIrd centuries AD Cerceii, după Jenifer Laing sunt în exclusivitate bijuterii ale femeilor1, cărora la vârste fragede le erau găurite urechile2. Folosiţi pentru a împodobi chipul proprietarelor3, ei aveau de cele mai multe ori forme simple – un cerc din bronz, argint sau aur4. Pentru că sunt relativ comuni în descoperirile arheologice, studiul acestor bijuterii se regăsește în paginile multor monografii, studii sau articole, de puține ori însă, ei fac obiectul unei cercetări particulare5. Romanii îi numeau inaures, pendentes, uneori chiar și crotalia, aceștea erau lucrați în egală măsură din materiale mai ieftine precum bronzul sau din metal preţios, încrustaţi artistic și deseori împodobiţi cu pietre prețioase, perle sau sticlă. În unele cazuri, cerceii se puteau ridica chiar la preţuri fabuloase, ca dovadă și relatarea lui Suetonius despre împăratul Vitellius, care se pare că și-a plătit călătoria pe care trebuia să o întreprindă în Germania cu unul dintre cerceii cu perlă ai mamei sale6. În aceeași notă, valoarea considerabilă a acestor bijuterii îl face pe Seneca să ofteze exasperat, spunând: „Femeile nu se mai împodobesc numai cu câte o perlă la fiecare ureche, nu, ci sfârcul urechilor lor s-a deprins să suporte o greutate care ar trebui să li se pară nesuferită. Două perle alăturate și o a treia peste ele alcătuiesc un singur cercel. Pesemne aceste femei în nebunia lor cred că bărbaţii nu ar fi destul de nenorociţi, dacă ele n-ar purta în fiecare ureche valoarea a două sau trei moșteniri”7. Iuvenal pe de altă Muzeul Banatului Montan Reșița: b-dul Republicii, nr. 10, e-mail: anahamat@yahoo.com Plinius, Naturalis Historia, I, 1, 2. 2 Laing 1997, 87. 3 Alicu, Cociș 1988, 228. 4 Laing 1997, 87. 5 Gramatopol 1971, 24; Milovanović 2004, 137; Golubović 2004, 87, fig 5/6; Bălăceanu 2006a, 45–56. 6 Suetonius, Vitellius, 7.2. 7 Seneca, De beneficiis, 7, 9, 4. * 1 B A N AT I C A , 2 9 | 2 0 1 9 188 | Ana Cristina Hamat parte, descrie foarte plastic cerceii cu smaralde și perle, ambele exponente ale luxului prin costul ridicat pe care îl aveau: „Nu e mlaștină în care sufletul să nu și-l/ scalde,/ O femeie care poartă coliere/ de smaralde,/ și-n urechi cercei cu perle/ prinse-n aur șlefuit;/ Dintre toate, cea/ bogată e mai greu de suferit”8. Despre cine îi vindea și cum erau ei comercializați ne povestește Martial în carte a IX, satira a 59. Partea nevăzută a magazinelor, „unde plebea nu pătrunde”, este cea care-l atrage prin bogăţia ei pe poet. Printre mărfurile rare se află și cercei din aur încrustaţi cu smaralde: „A ochit niște smaralde încrustate-n aur vechi/ Giuvaeruri care sună-n toarta albelor urechi”9. O altă informație prețioasă cu privire la mărimea cerceilor și la greutatea lor ne-a parvenit tot de la Iuvenal, și anume, poetul caracterizează femeile și averea familiei după deformarea lobului urechi, cerceii desebit de grei fiind menționați chiar și de Seneca sau Plinius10. Cu siguranță că acești cercei sunt foarte valoroși, datorită greutății în metal prețios și a pietrelor cu care sunt împodobiți, din păcate prețul exact nu este menționat. Despre valoarea exactă a cerceilor aflăm din Egiptul roman, unde o pereche de cercei de aur costau în anul 36 p. Chr., 20 de drahme11. Gustul pentru bijuterii somptuoase a dus la apariția unor rute comerciale. Astfel, importanţa perlei în preferinţele romanilor a dus la cereri foarte mari pe piața Imperiului, ceea ce s-a tradus economic într-un import masiv de perle, care în cele din urmă a dus la apariţia unui drum al perlei de la Marea Roșie la Roma12. Alte pietre preţioase pentru împodobirea cerceilor și a bijuteriilor în general sunt smaraldele, jaspul, safirul, ametistul, cristalul de stâncă, sardonixul, calcedonia, citrinul, agatul, onixul, coralul, diamantele și rubinele, ultimele fiind mai rar folosite13. Faptul că nu toate femeile își pot permite asemenea averi, nu le împiedică să-și dorească să fie în pas cu modă, prin urmare își comandă imitaţii de pietre preţioase, mai accesibile ca și preţ14 și poartă cercei din materiale mai ieftine, așa cum a demonstrat cercetarea arheologică de pe tot cuprinsul Imperiului. Pe parcursul secolelor I-III, cerceii devin o dominantă a accesoriilor vestimentare feminine15, existând două tipuri de mare circulaţie, cel cu bară îndoită și paste de sticlă colorată, care apare frecvent odată cu sfârșitul secolului I p. Chr. și pe durata celui următor, și cercelul cu pandantiv și scut oval pe bară de 8 9 10 11 12 13 14 15 Iuvenal, Despre Femei. Martial, Un cumpărător mufturos, 5, 9, 59. Iuvenal, Despre Femei; Seneca, De beneficiis, 7, 9, 4; Plinius, Naturalis Historia, 33, 40,9. West 1916, 311. Schotek 1997, 125. Laing 1997, 85. Laing 1997, 85. Gramatopol 1991, 197. Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană | 189 aur, decorat uneori cu email, comun prin mai multe variante, pe tot parcursul secolului al III-lea16. În funcție de puterea financiară, clientela feminină cu dare de mână purta cercei din foiţă de aur sau aur masiv traforat, împodobiţi cu tot felul de pietre17. Dincolo de artefactele care apar zi de zi datorită cercetării siturilor de epocă romană, astfel de obiecte sunt redate și pe monumentele (mai ales pe cele funerare), frescele sau chiar mozaicurile descoperite pe tot teritoriul Imperiului. Cerceii reprezentaţi pe monumentele funerare din Dacia au aproape întotdeauna o formă prismatică așa cum este reprezentată femeia de pe un perete de aediculă de la Potaissa18, uneori globulară, așa cum sunt reprezentate femeile de pe medalionul funerar de la Alburnus Maior19, pe un perete de aediculă de la Potaissa20 și Aghireș21. De la Potaissa provine o stelă funerară pe care este redată o femeie care poartă în urechi cercei cu pandantiv globulari și o coafură introdusă de către Faustina Minor22. Pe un alt perete de aediculă, de la Ulpia Traiana, femeia care stă lângă Iuno Lucina are și ea în urechi cercei cu pandantiv globulari. Cerceii au mai fost redaţi sub forma unei palete rotunde sau chiar sub forma unei rozete23, acesta din urmă ar putea fi cazul femeii reprezentate pe o stelă funerară provenită de la Gilău, însă autorii care au publicat monumentul recunosc faptul că acesta este foarte deteriorat și nu se poate spune dacă aceștia nu sunt cumva deformat redaţi24. Sigurul caz, clar redat, al prezenței cerceilor candelabru cu pandantive pe monumentele din Dacia se pare că este cel al unei statui funerare feminine, descoperite la Ulpia Traiana, operă a pietrarilor locali la începutul secolului al III-lea (pl. IV/4)25. Dintre toate trei tipurile de cercei, cei de formă globulară se pare că au prioritate în portretistica funerară din Dacia26. La nivelul Imperiului, cerceii apar redați pe monumente, făcând parte din podoabele cu precădere feminine. În câteva dintre portretele funerare de la Fayum – așa cum este cel al Isidorei sau al matroanei cu chiton portocaliu, dar și pe frescele funerare de la Viminacium, 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 Gramatopol 1991, 195. Gramatopol 1971, 24. Ţeposu-Marinescu 1982, vezi pl. XXXVII, AE31. Ţeposu-Marinescu 1982, vezi pl. XXX, M28. Floca, Wolski 1973, 17. Floca, Wolski 1973, 30. Cătinaș, Hopârtean 1978, 208 Ţeposu-Marinescu 1982, vezi pl. XXX, M28.. Isac, Diaconescu 1980, 122. Barbu, Bărbat 2017, pl. XI/5. Pop 1980, 159. 190 | Ana Cristina Hamat în mormântul G262427(Pl.IV), apar chiar cercei elaborați de forma celor pe care îi vom trata în articolul de față. În ceea ce privește descoperirile arheologice, cerceii romani au apărut pe tot teritoriul României, mulţi dintre ei aflându-se astăzi în colecţii particulare din ţară sau străinătate. Fiecare tip prezintă la rândul său numeroase subtipuri. În România nu există până acum o tipologie unitară pentru cerceii dataţi în această perioadă. Unificând tipologiile realizate în principal de către I. Popović pentru lumea romană sud-balcanică cu cele realizate pentru cerceii de la Aquincum de către Annamaria Facsády, precum și tipologia realizată de Ruseva-Slokoska pentru bijuteriile aflate în muzeul din Sofia28, cu situaţia concretă oferită de către piesele aduse în discuţie de către noi, a rezultat o tipologie cu opt variante mari de cercei pentru Dacia Superior29. Dintre acestea, cel mai prețios tip și poate cel mai pretențios este cel al cerceilor candelabru, numiți în acest mod datorită formei complicate cu unul sau mai multe pandantive și casetă sau placă centrală. Sunt piese foarte pretenţioase, bogat împodobite, de influență elenistică la origine30. Probabil că acesta este tipul de cercei care l-a făcut pe Seneca să se revolte împotriva luxului excesiv al matroanelor romane. Până acum în Dacia au fost descoperite șase exemplare care se încadrează în acest tip: doi la Drobeta, câte unul la Tibiscum, Romita și Potaissa, precum și într-un loc necunoscut din Transilvania. Din păcate, în afara celui cu loc de descoperire în Transilvania, ceilați se păstrează în stare fragmentară, probabil și datorită faptului că ei sunt piese formate din mai multe fragmente articulate între ele prin balamale sau verigă-cârlig și, prin urmare, în urma unei defecțiuni, pot fi foarte ușor pierduți. Aceasta este și explicația pentru faptul că în general se păstrează doar pandantivul. Astfel de cercei au fost încadrați la Aquincum în tipul VIII-IX31, în timp ce pentru teritoriul Bulgariei ei corespund tipului I-II32, pentru teritoriul Serbiei tipulului VIII-IX33, iar pentru Viminacium în special, ei se încadreză în timpul Vd-Ve34. Alte descoperiri de pe teritoriul Moesiei Superior avem la Singidunum, Dobri Do, Mala Kopašnica, Ratiaria, Pajica, Aquae, pe teritoriul Pannoniei la Intercisa și pe teritoriul Thraciei la Augusta Taiana (Stara Zagora) 27 28 29 30 31 32 33 34 Korać 2007, 145. Cele trei tipologii au fost folosite în mod special datorită apropierii de Dacia. Hamat 2011, 151–152. Milovanović 2004, 141; Hamat 2011, 151. Facsády 2007, 70. Ruseva-Slokoska 1991, 24. Popovic1996, nr. cat. 18. Milovanović 2004, 134. Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană | 191 și Philippopolis35, iar în Germania Superior la Mogontiacum, dar și pe teritoriul Britanniei36, la care se alatură și descoperirile de la Pompei și Herculaneum. În tipologia Daciei Superior ei corespund tipului III.2.837, iar la Tomis ei își găsesc analogii în tipul de cercei cu pandantiv38. Din păcate, pentru Dobrogea romană, tipologia încă nu a fost aprofundată39. Piese încadrate acestui tip au mai fost descoperite la Tomis într-un mormânt de sec. II, pe bulevardul Ferdinad40. Pe strada Traian, și pe strada M. Eminescu au fost descoperiți fie perechi, fie câte un cercel cu pandantive, încadrați pe larg în perioada secolelor II-III41. În colecția Severeanu de la București se află bune analogii pentru cercelul de la Romita, dar și pentru cercelul descoperit la M. Viteazul, ambele încadrate în secolele III-VII42. Pentru unul dintre cerceii de la Drobeta, o bună analogie se află în colecția Academiei, încadrarea cronologică inițială fiind secolele VI-VII43. Datorită amplitudinii, a materialului prețios și a aerisirii spațiului, astfel de bijuterii se înscriu în stilul policrom44, stil datat în sec. II-IV cu descoperiri care la nivelul anului 2013 se încadrau cu puține excepții în proximitatea Dunării din Dacia45. Datorită publicării, în prezent numărul lor în Dacia a crescut de două ori, iar aria de răspândire a ajuns să fie întreaga provincie. Loc de descoperire Cele șase piese au fost descoperite în mediul civil, cu o singură excepție, cercelul descoperit în termele castrului de la Romita. În cinci din șase cazuri avem de-a face cu artefacte descoperite în zone urbane, Drobeta-Dierna, Tibiscum-Iaz, Potaissa, Romita-castru. Într-un singur caz avem de-a face cu o locație de descoperire necunoscută, însă știm că piesa provine de undeva de pe teritoriul Transilvaniei. În ceea ce privește contextul exact de descoperire, din păcate el se cunoaște doar pentru piesa de la Tibiscum. Ea a apărut în campania de cercetare sistematică din anul 2009, din punctul Traianu, în clădirea Milovanović 2004, 140; Milovanović 2018, 125; Popovic 1991, fig. 8–11; Ruseva-Slokoska 1991, nr. cat. 14. 36 Deppert-Lippitz 1985, Taf. 33, 76; Marshall 1911, pl. 2665. 37 Hamat 2011, 151–152. 38 Lungu et alii 2012, 84–86. 39 Bijuteriile aflate în colecția MINAC Constanța au fost publicate sumar în 2012 (Lungu et alii 2012). 40 Lungu et alii 2012, 22. 41 Lungu et alii 2012, 84–86. 42 Gramatopol 2008, 177, 179, pl. X/ 5, 13. 43 Gramatopol 2008, 74. 44 Hamat 2013, 131. 45 Hamat 2013, 134. 35 192 | Ana Cristina Hamat VI, camera B, la 0,60 m și a fost publicată în anul 201246. Funcționalitatea acestei clădiri este presupusă de către autorii descoperirii a fi aceea de magazin47, însă mai probabil și aceasta este o locuința privată cu dezvoltare în adâncime și care ar fi putut avea în partea din față un spațiu comercial, așa cum de altfel sunt numeroase alte exemple și la Tibiscum-Jupa48. În imediata apropiere a clădirii a fost descoperit și un cuptor pentru prelucrarea bronzului49 și, prin urmare, aceasta este o zonă comercială în care cei care produceau astfel de bijuterii locuiau, le produceau și le vindeau în aceeași clădire50. Inelul descoperit la Romita provine din cercetările făcute în termele de la nord de castru, în perioada anilor 1970–197451. Cu siguranță este vorba despre o piesă pierdută de către o locuitoarea a vicus-ului din apropiere, ținând cont de faptul că împreună cu cercelul au mai fost descoperite și alte podoabe52. Piesele provenite din zona Dierna-Drobeta provin din cercetările făcute în necropole, în această zonă fiind descoperite mai multe podoabe care se încadrează stilului policrom. Cercelul cu nr. cat. 1 provine dintr-un mormânt de incinerație cu rămășițele depuse într-o cistă de cărămidă cu dimensiunile de1,25 × 0,41 × 0,28, descoperit pe teritoriul fermei 753 a IAS Dealul Viilor. Din inventarul mormântului făcea parte și un inel polifațetat din aur54. Cealaltă piesă are trecut în dreptul său, în registrul MRPF Drobeta-Turnu-Severin, loc de descoperire necunoscut, anul 1964. Datorită acestui an, credem că poate fi vorba despre o descoperire din zona Drobeta-Dierna. Descriere Sigurul cercel complet este cel descoperit într-un loc necunoscut din Transilvania. Din păcate, toate celelalte exemplare se păstrează fragmentar, în cel mai bun caz se păstrează doar caseta – pentru că aceasta era și cea mai rezistentă parte, uneori se păstrează doar pandantivul, iar de cele mai multe ori pietrele și perlele cu care a fost decorat sunt pierdute. Toate exemplarele noastre au fost lucrate din aur, în două cazuri se mai păstrează perlele și în alte trei cazuri se mai păstrează pietrele, este vorba despre o camee din onix, un smarald și, Ardeț 2012, 53. Ardeț 2012, 51. 48 Benea 2004, 162. 49 Ardeț, Negrei, Ardeț 2010, 73. 50 Hamat 2016. 51 Cupcea et alii 2018, 16. 52 Este vorba despre un inel de aur și unul de argint. 53 În registrul de inventar figurează 7, iar în articolul publicat figurează 8, prin urmare am folosit ambele notații. 54 Crăciunescu 1994, 1–2; Hamat 2012; Bălăceanu 2006a, 165. 46 47 Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană | 193 probabil, un granat – în cazul de la Romita. Situația corespunde, spre exemplu, cu ceea ce se întâmplă în jurul Daciei, exemplarele descoperite la Viminacium, cele descoperite pe teritoriul Moesiei Inferior (în Dobrogea), al Thraciei, Italiei, Germaniei și Britanniei, fiind lucrate din aur cu pietre prețioase55. Cercelul de aur de la Drobeta este păstrat în formă fragmentară – nu se mai păstrează pietrele și nici pandantivele, doar lucrătura din aur se poate analiza. Această piesă face parte din categoria pieselor cu spinul în formă de S56. Analogii pentru astfel de cercei găsim la Aquincum, unde au fost datate la sfârșitul secolului II și pe parcursul secolului al III-lea57. Fragmentul este de fapt partea principală dintr-un cercel, care suspenda probabil trei pietre sau perle. Se pot observa locașurile pentru trei pietre, acum pierdute, iar pandativele atașate de placa dreptunghiulară păstrează la capete niturile de fixare. Placa rotundă a piesei descoperită la M. Viteazul, a fost decorată în au repoussé sub forma unei flori cu cinci petale, cu marginea decorată cu pseudogranulație. Pe spate se păstrează spinul în formă de S. Piatra aflată în caseta din mijloc este azi pierdută, cercelul fiind deteriorat în această zonă. Placa trapezoidală care face legătura între partea principală și pandantive prin cele trei verigi este, de asemenea, decorată în aceeași tehnică. Pandativele mai păstrează niturile de fixare ale pietrelor. Cea mai completă piesă este cercelul cu camee și pandantive din perle. Partea principală este reprezentată de o casetă rotundă care poartă o camee de onix. Cele două pandantive sunt articulate prin cele două verigi lipite direct pe casetă. Piesa mai păstrează spinul în formă de S și are bune analogii într-un cercel descoperit la Viminacium, dar și într-un cercel de la Aquae, datați în perioada cuprinsă între începutul secolului II și prima jumătate a lui IV58. Cameea de onix poartă imaginea unei femei, redată de la gât în sus, întoarsă spre dreapta. Gravura este îngrijită, cu respectarea detaliilor, inclusiv în ceea ce privește părul strâns în coc la baza cefei. Coafura este specifică celei de-a doua jumătăți a secolului al II-lea, asemănătoare cu cea purtată de către Faustina Minor, Annia Lucilla sau Crispina. Interesante sunt cele două pandantive, lucrate prin tragere la cald în filieră. Aceeași tehnică a fost folosită și la piesa descoperită la Tibiscum-Iaz. Cercelul mai păstrează câte o perlă pe fiecare pandantiv. O piesă frumoasă este și cercelul cu nr. cat. 6, decorat tot în tehnica au Milovanović 2004, 139. Cerceii publicaţi de către Ivana Popović, care provin în cea mai mare parte din necropola de la Viminacium, au fost împărţiţi în două mari grupe după modalitatea de prindere de ureche: cercei în formă de verigă și cercei cu spinul în formă de S. Prin urmare, vom folosi și noi acest prim criteriu de departajare în cadrul tipului (Popović 2001, 41). 57 Facsády 2009, 122. 58 Popović 2001, 42. 55 56 194 | Ana Cristina Hamat repoussé, care mai păstrează încă un smarald încastrat în aur, precum și pandantivele cu perle și mărgele din aur, lucrate la cald. Datarea pieselor Stilul policrom în care se încadrează piesele noastre este datat în Dacia prin diverse bijuterii în sec. II-III. El corespunde cu datarea acestui tip de cercel, în provincie, cu toate că datarea unora dintre piese poate fi restrânsă în perioada dintre a doua jumătate a secolului al II-lea și până la jumătatea secolului următor, ceea ce corespunde și cu o perioadă de prosperitate a Daciei. Astfel, fragmentul de cercel descoperit la Tibiscum poate fi datat în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al II-lea și începutul secolului al IV-lea, pe baza materialului descoperit în cadrul cercetării, dar și al stratigrafiei generale59. Cercelul din Transilvania poate fi datat începând cu mijlocul secolului al II-lea și pe toată perioada celui următor60. Exemplarul descoperit în apropiere de Potaissa, se datează larg în sec. II-III, la fel ca una dintre piesele descoperite la Drobeta. Analogia acestuia, aflată în colecția Severeanu, a fost încadrată greșit în secolele VI-VII61, la fel și analogia cercelului de la Drobeta-Dierna62, păstrată în colecția Academiei, situație creată probabil în lipsa unor analogii din afara României la vremea publicării articolelor, adică jumătatea anilor ’60. O bună analogie pentru cercelul nostru se află redată în fresca din mormântul G2624 de la Viminacium, datat în timpul domniei lui Constantius al II-lea63. Datarea extinsă a acestui cercel poate fi explicată prin faptul că acesta este probabil tributar situației politice de la începutul secolului al IV-lea, din vremea dinastiei Constantiniene. Cercelul cu nr. cat. 1 se poate data cel puțin în secolul III, datorită prezenței inelului polifațetat, o piesă mai târzie. Piesa descoperită la Romita se datează mai restrâns între sfârșitul secolului II – prima jumătate a secolului III64, analogia ei, aflată în colecția Severeanu a fost de altfel datată în secolul al III-lea65. În ansamblu, datarea pieselor din Dacia corespunde cu cea din Moesia Superior, unde piesele descoperite la Viminacium au fost datate între secolele II-IV66. 59 60 61 62 63 64 65 66 Ardeț 2012, 51, 53. Isac 2014, 506. Gramatopol 2008, 74, 179. Nr. cat. 6. Korać 2007, 29. Matei, Bajusz 1997, 133–134. Gramatopol 2008, 177. Milovanović 2004, 134. Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană | 195 Concluzii Tipul cerceilor candelabru cu unu, două sau trei pandantive reprezintă chintesența luxului indiferent dacă ne aflăm într-o provincie de graniță, așa cum este Dacia, sau în centrul Imperiului Roman, datorită prețului exorbitant al acestora. Lucrați din aur, cu pietre prețioase și perle, aceștea sunt o marfă de lux care ajunge până în nordul Daciei, la Romita. Este important de menționat faptul că aceștia apar în centre binecunoscute, cu o populație prosperă din punct de vedere economic, și diversă din punct de vedere al originii. Din punctul de vedere al distribuției spațiale (Pl. I), numărul este de patru la trei în favoarea Transilvaniei. Este important de menționat și faptul că cercelul de la Romita este decorat cu ajutorul opus interrasile, ceea ce îl face un caz rar pentru arta bijuteriilor din provincia romană. Deși în cazul Daciei acest tip de cercei este relativ slab reprezentat, trebuie să ținem cont de faptul că, până în 2013, au fost publicate doar două astfel de piese, cea de la Tibiscum și cea de la DrobetaȘimian. La fel ca în Dacia, până acum cerceii de tip candelabru – cu pandantive, sunt destul de rari și în provinciile din jur. B. Milovanović îi atribuie la Viminacium unei prezențe atât a meșterilor greco-orientali cât și a celor italici67, afirmație cu care suntem de acord. Deși în Imperiu, aceștia se datează într-o perioadă foarte largă, începând cu secolul I și până în secolul al IV-lea68, pentru Dacia cronologia se restrânge la perioada dintre a doua jumătate a secolului al II-lea – începutul secolului IV – pentru linia Dunării. Suntem convinși că numărul pieselor prezente în acest catalog este tributar unui stadiu al descoperirilor și că pe viitor mai multe exemple încadrate în acest tip vor apărea fie din cercetările arheologice noi, fie datorită cercetării depozitelor, Dacia fiind o provincie care ne poate oferi încă multe surprize de acest fel. Catalog 1. Cercel (Pl. II/1) Loc de descoperire: Drobeta, Șimian, 1985, ferma viticolă 7/8 Material: Au Dimensiuni: L69 – 6 cm, 2, 72 g70 Stare de conservare: exemplar fragmentar Calitate: bună Tehnica: tragere în fire, modelare la cald, lipire la cald Descriere: corpul piesei este realizat sub formă unei plăci triunghiulare pe care 67 68 69 70 Milovanović 2004, 141. Astfel de exemplare au fost descoperite inclusiv la Pompei (D’ Ambrosio, De Carolis 1997). Lungime. Greutate. 196 | Ana Cristina Hamat sunt lipite trei casete de formă rotundă, așezate în triunghi și care au adăpostit pietre; la baza triunghiului este sudată o bară realizată prin ciocănire-modelare la cald de care sunt prinse trei urechi, de care atârnă în cârlige, trei tije, care probabil că aveau pandantive – azi lipsă Datare: sec. II-III71 Bibliografie: Bălăceanu 2006, p. 79, nr. cat. 5, pl. I–4 Loc de păstrare: MRPF, nr. inv. Au 524 2. Cercel (Pl. III/1) Loc de descoperire: Necunoscut, Transilvania Material: Au, camee de onix, perle Dimensiuni: L – 3,50 cm, 2, 55 g Stare de conservare: exemplar întreg Calitate: bună Tehnica: tragere în fire, modelare la cald, lipire Descriere: corpul piesei este realizat sub formă de cercel cu spinul în formă de S; bucla este lipită pe caseta elipsoidală, care păstrează încă o camee de onix; caseta a fost lucrată prin modelare la cald, prin batere; de casetă sunt lipite două verigi de care sunt prinse două pandantive din fir trefilat lucrat pe filiera și care au la capete două perle. Datare: a doua jumătate a sec. II Bibliografie: Isac 2014, 506, nr. 130. Loc de păstrare: MNIT, V27393 3. Cercel (Pl. III/4) Loc de descoperire: com. Mihai Viteazul, jud. Cluj Material: Au Dimensiuni: L – 4,40 cm, 3,02 g Stare de conservare: exemplar întreg Calitate: bună Tehnica: tragere în fire, au repoussé, lipire Descriere: corpul piesei este realizat sub formă de cercel cu spinul în formă de S; bucla este lipită pe placa rotundă cu bară pentru pandantive, pe bară se află o caseta cu piatra azi pierdută; de casetă sunt lipite trei verigi pe care sunt prinse trei pandantive din fir trefilat lucrat pe filiera, care nu mai păstrează pietre; placa și bara a fost decorată au repoussé cu model floral, pe margine există un rând de granule mici Datare: sec. II-III 71 Bălăceanu 2006, 79. Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană | 197 Bibliografie: Isac 2014a, 512, nr. 136 Loc de păstrare: MNIT, V26922 4. Cercel (Pl.III/3) Loc de descoperire: Tibiscum-Iaz, punct Traianu, cl. VI, camera B, adâncimea de -0,60 m Material: Au Dimensiuni: L – 1,1 cm, G – 0,1-0,2 cm Stare de conservare: exemplar fragmentar Calitate: bună Tehnica: tragere în fire, ciocănire Descriere: fragmentul de cercel este de fapt o parte dintr-un pandantiv de cercel, care suspenda probabil o piatră sau o perlă; el mai păstrează încă cârligul pentru suspendarea perlei, fiind lucrat prin tragere în fire la cald pe filieră Datare: sfârșitul secolului al II-lea și începutul secolului al IV-lea72. Bibliografie: Hamat 2018, 101. Loc de păstrare: MJERG Caransebes, nr. inv. 47622. 5. Cercel (Pl. III/2) Loc de descoperire: Romita-Certiae, Thermae Material: Au, granat Dimensiuni: L – 4,40 cm, 3,02 g Stare de conservare: exemplar întreg Calitate: bună Tehnica: tragere în fire, au repoussé, opus interrasile Descriere: se păstrează doar placa, bara și pandantivul, sistemul de fixare este pierdut; corpul piesei se prindea de ureche cu un cârlig și prin urmare, acesta face parte din cerceii cu spinul în formă de S; se mai păstrează placa rotundă principală, cu marginile ajurate sub forma unor petale realizate în au repoussé, centrul de formă rotundă a fost traforat în tehnica opus interassile; de placă este atașată o bară dreptunghiulară de care este prins printr-un mic cârlig, un pandantiv din sârmă de aur care are în capăt o piatră roșie, probabil un granat sau rubin. Datare: sf. sec. II – prima jum. a sec. III73 Bibliografie: Matei, Bajusz 1997, 133–134 Loc de păstrare: MJIAZ, nr. inv. 342/1972 72 73 Ardeț 2012, 51, 53. Matei, Bajusz 1997, 133–134. 198 | Ana Cristina Hamat 6. Cercel (Pl. II/2) Loc de descoperire: Drobeta-Dierna, 1964 Material: Au, smarald, perle Dimensiuni: L – 2,7 cm, 5,03 g Stare de conservare: exemplar fragmentar Calitate: bună Tehnica: tragere în fire, au repoussé, modelare la cald, lipire Descriere: corpul piesei este realizat sub formă de de cercel cu spinul în formă de S din care se mai păstrează în întregime pandantivul; partea centrală este o casetă din tablă de aur de formă pătrată, lucrată în au repoussé; în partea de sus prezintă două urechi late prin care trece un cuișor de metal, iar în partea de jos prezintă cinci urechi late cu un cuișor nituit la margini; de ultimele urechi și de cea din mijloc sunt prinse pandantivele prin lipire la cald, formate din câte o perlă, o mărgea rotundă de aur și o mărgea tubulară de aur; perlele se atașeză cu un nit care prezintă în partea de jos un decor realizat în tehnica granulației; piatra este de culoare verde, tăiată dreptunghiular, bizotată înalt, cu o mică ciobitură. Datare: sec. II-IV Bibliografie: Loc de păstrare: MRPF, AU31 BIBLIOGRAFIE Alicu, Cociș 1988, D. Alicu, S. Cociș, Podoabe romane de la Ulpia Traiana, în Apulum, 25, 1988, 225–246. D’ Ambrosio, De Carolis 1997, A. D’ Ambrosio, E. De Carolis, I Monili dell’Area Vesuviana, Roma, 1997. Ardeț 2012, A. Ardeţ, Din viaţa cotidiană de la Tibiscum, în Tibiscum (S.N.), II, 2012, 49–60. Ardeț, Negrei, Ardeț 2010, A. Ardeţ, D. P. Negrei, L. C. Ardeţ, Iaz, com, Obreja, jud. Caraș – Severin [Tibiscum] Punct Traianu, în CCA. Campania 2009, 2010, 73–74. Barbu, Bărbat 2017, M. Barbu, Al. Bărbat, Noi informații arheologice privind exploatarea andezitului la Măgura Uroiului (jud. Hunedoara), în Banatica, 27, 2017, 187–231. Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană | 199 Bălăceanu 2006, M. Bălăceanu, Podoabe de aur în Oltenia romană, în Drobeta, 16, 2006, 76–82. Bălăceanu 2006a, M. Bălăceanu, Podoabe în Dacia romană, Craiova, 2006. Benea 2004, D. Benea, Die römischen Perlenwekstätten aus Tibiscum. Atelierele romane de mărgele de la Tibiscum, Timișoara, 2004. Cătinaș, Hopârtean 1978, A. Cătinaș, Noi descoperiri romane pe Dealul Zânelor. Turda, în ActaMN, 15, 1978, 195–200. Crăciunescu 1994, G. Crăciunescu, Morminte romane în zona Drobeta, în Drobeta. Buletin Stiințific trimestrial, I, 3–4, 1994, 1–3. Cupcea et alii 2018, G. Cupcea, R. Marcu, I. Petiș, B. Matyas, H. Cociș, M. Zimmermann, Castrul auxiliar de la Brusturi/Romita, jud. Sălaj – Reluarea cercetărilor arheologice, în Limes, 4, 2018, 16–21. Deppert-Lippitz 1985, B.Deppert-Lippitz, Goldschmuck Zentralmuseum, Bonn, 1985. der Romerzeit im Romische–Germanischen Facsády 2007, A. R. Facsády A. R., Aquincumi Fülbevalók, în Budapest Régiségei, 40, 2007, 51–70. Facsády 2009, A. R. Facsády, Aquincumi ékszerek. Jewellery în Aquincum, Budapesta, 2009. Floca, Wolski 1973, O. Floca, W. Wolski, Aedicula Funerară în Dacia Romană, în BCMI, 42, 3, 1973, 3–52. Golubović 2004, S. Golubović, Jewellery and the costume decorations in the cremations graves from Viminacium, în ANODOS, 3, 2004, 1–76. Gramatopol 1971, M. Gramatopol, Podoabe în Dacia Romană, în SCIA, I, 1971, 19–31. Gramatopol 1991, M. Gramatopol, Artele Miniaturale în Antichitate, București, 1991. 200 | Ana Cristina Hamat Gramatopol 2008, M. Gramatopol, Studia I. 1964–1969, Brașov, 2008 Hamat 2011, A. C. Hamat, Podoabe și accesorii vestimentare feminine din Dacia Romană. Cu privire specială la Dacia Superior, Teză de doctorat (manuscris), Timișoara, 2011. Hamat 2012, A. C. Hamat, Podoabe feminine descoperite pe teritoriul Drobetei antice. Podoabe pentru împodobirea capului și a gâtului, în Drobeta, XXII, 2012, 112–145. Hamat 2013, A. C. Hamat, Drobeta și stilul policrom în arta bijuteriilor, în Drobeta, XXIII, 2013, 129–140. Hamat 2016, A. C. Hamat, Golden Jewellery discovered at Tibiscum, în Representations, Signs and Symbols, 2018, 99–108. Isac 2014, A. Isac, 130. Cercel cu camee și pandative, Transilvania, localitate necunoscută, în ed. Rodica Oanţă-Marghitu, Aurul și argintul antic al României: catalog de expoziţie: Muzeul Naţional de Istorie a României, 2014, 506. Isac 2014a, A. Isac, 136. Cercel cu pandative, com. M. Viteazul, jud. Cluj, în ed. Rodica OanţăMarghitu, Aurul și argintul antic al României: catalog de expoziţie: Muzeul Naţional de Istorie a României, 2014, 512. Isac, Diaconescu 1980, D. Isac, A. Diaconescu, Aspecte ale artei romane provinciale de la Gilău, în ActaMN, 17, 1980, 115–139. Iuvenal, Decimus Iunius Iuvenalis, Saturae, în Persius, Iuvenal, Marțial, Satire și epigrame, trad. T. Măinescu, A. Hodoș, București, 1967. Korać 2007, M. Korać, Slikarstvo Viminacijuma, Beograd, 2007. Laing 1997, J. Laing, Art&Society in Roman Britain, Gloucestershire, 1997. Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană | 201 Lungu et alii 2012, V. Lungu, Z. Covacef, C. Chera, Bijuterii antice din aur din colecţiile Muzeului de Istorie Naţională și Arheologie Constanţa, Constanţa, 2012. Marshall 1911, F. H. Marshall, Catalogue of the jewellery, greek, etruscan and roman in the Departaments of Antiquities, British Museum, Londra, 1911. Martial, Marcus Valerius Martialis, Epigrammaton Libri, în Persius, Iuvenal, Marțial, Satire și epigrame, trad.T. Măinescu, A. Hodoș, București, 1967. Matei, Bajusz 1997, A. Matei, I. Bajusz, Castrul roman de la Romita-Certiae, Zalău, 1997. Milovanović 2004, Milovanović B., Earrings – symbol of feminity of roman ladies of Viminacium, în ANODOS, 3, 2004, 131–143. Milovanović 2018, B. Milovanović, Jewellery as a Symbol of Prestige, Power and Wealth of the Citizens of Viminacium, în Vivere Militare Est, From Populus to the Emperor – Living on the Frontier, Belgrade, 2018, 101–141. Pop 1980, C. Pop, Similitudini artistice între monumentele napocense și potaisensse, în Potaissa, 2, 1980, 155–160. Plinius, Plinius, Naturalis Historia, trad. I. Costa, T. Dinu, Iași, 2001. Popovic 1991, I. Popović, Rimske kameje iz Narodnog muzeja u Požarevcu, în Viminacium, 6, 1991, 53–64. Popovic1996, I. Popović, Certain traits of the silver Jewelery manufacture in the Central Balkans, în Starinar, 47, 1996, 139–154. Popović 2001, I. Popović, Bijoux en or e ten argent de IIe – II e siecle de la partie Serbie du basin Danubien, în Die Archäeologie und Geschichte der Region des EisernenTores Zwischen 106– 275 N. Chr., București, 2001, 41–58. 202 | Ana Cristina Hamat Ruseva Slokoska 1991, L. J. Ruseva-Slokoska, Roman Jewellery. A Collection of the National Archaeological Museum‒Sofia, London, 1991. Seneca, De beneficiis, Lucius Annaeus Seneca, De Beneficiis, în Perseus Digital Library,http://www.perseus. tufts.edu/ hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A2 007.01.0023 (accesat 15.11. 2019). Suetonius, Caius Suetonius Tranquillus, Viețile celor doisprezece Cezari, trad. D. Popescu și C. V. Georoc, București, 2005. Schotek 1997, I. Shotek, Metale și pietre preţioase, București, 1997. Ţeposu-Marinescu 1982, L. Ţeposu-Marinescu, Funerary Monuments in Dacia Superior and Dacia Porolissensis, în BAR International Series, I, 1982. West 1916, L. C. West, Cost of living in roman Egypt, în Chicago Journals, 11, 1916, 293–314. ABOUT EARRINGS IN A CHANDELIER FORM OR EARRINGS WITH PENDANTS AND STONE CASE FROM ROMAN DACIA Abstract During the Ist-IIIrd centuries, the earrings become a dominant in the women’s clothing accessories. For Dacia we have two types of high circulation, the one with bent bar and colored glass pastes, which appears frequently from the early 1st century AD until the end of the province at the end of IIIrd century AD. and the earring with oval pendant and shield on the gold bar, sometimes decorated with email, shared by several variants, mostly in the third century. Along with these types, in Dacia we have also the chandelier type earrings or the earring with multiple pendants and cassette. Six earrings were discovered in DrobetaDierna, Tibiscum, Romita, near Potaissa and one of them was discovered somewhere on the territory of Transylvania. They are dated between IInd and IVth centuries AD, but the artefacts from the beginning of the IVth centuries AD were discovered on the line of Danube and therefore they are related with the revival of the Empire in the time of the dynasty of Constantin the Great. Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană | 203 Pl. I. Distribuția spațială a descoperirilor pe teritoriul Daciei. / Spatial distribution of discoveries on the territory of Dacia. 204 | Ana Cristina Hamat Pl. II 1, 2. Cercei păstrați în stare fragmentară descoperiți la Drobeta, fotografii P. Dinulescu. / 1, 2 Earrings found in fragmentary condition discovered at Drobeta, photos by P. Dinulescu. Despre cerceii de tip candelabru sau cercei cu pandantive și casetă, în Dacia Romană | 205 Pl. III 1. Fragment de cercel descoperit într-o localitate necunoscută din Transilvania, apud Isac 2014, 506, nr. 136; 2. Fragment de cercel descoperit la Romita, apud Matei, Bajusz 1997, 133–134; 3. Fragment de cercel descoperit la Tibiscum, apud Hamat 2018, fig. 6; 4. Fragment de cercel descoperit în comuna M. Viteazul, apud Isac 2014a, 512, nr. 136. / Fragment of earring found in an unknown locality in Transylvania, after Isac 2014, 506, no. 136; 2. Fragment of earring discovered at Romita, after Matei, Bajusz 1997, 133– 134; 3. Fragment of earring discovered at Tibiscum, after Hamat 2018, fig. 6; 4. Fragment of earring discovered in M. Viteazul commune, after Isac 2014a, 512, no. 136. 206 | Ana Cristina Hamat Pl. IV 1. Portretul femeii cu chiton portocaliu descoperit la Fayum după https:// en.wikipedia.org/wiki/Fayum_mummy_portraits#/media/File:Fayum–11.jpg; 2. Portretul Isidorei descoperit la Fayum după, https://en.wikipedia.org/wiki/Fayum_mummy_ portraits#/media/File:Getty_Villa_-_Collection_(5304932007).jpg; 3. Portretul femeii din mormântul G2624, după Korać 2007, 101; 4. Statuie funerară descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, MCDR Deva, nr. inv. 2190. / 1. Portrait of woman with orange chiton discovered at Fayum, after https://en.wikipedia.org/wiki/Fayum_mummy_portraits#/ media/File:Fayum–11.jpg; 2. Portrait of Isidora discovered at Fayum, after https:// en.wikipedia.org/wiki/Fayum_mummy_portraits#/media/File:Getty_Villa_-_Collection_ (5304932007).jpg; 3. Portrait of the woman from the tomb G2624, after Korać 2007, 101; 4. Funerary statue from Ulpia Traiana Sarmizegetusa, MCDR Deva inv. no. 2190.